Pentru obţinerea certificatului de avizare sunt necesare urmatoarele documente: Descarca documentul.
- Dosar de plastic cu sina
- Cererea reprezentantului legal al unităţii (tip)
- Copie certificat de înregistrare la Registrul Comerţului
- Copie act constitutiv al societăţii
- În cazul în care societatea are menţionat în statut şi alte activităţi decât cea medicală se va aduce şi copie după actul adiţional care atestă că societatea are numai activitate medicală
- Copie dovada deţinerii legale a spaţiului (contract de vânzare-cumparare; contract de comodat; contract de închiriere inregistrat la Administraţia Financiară; act de donaţie, etc.).
- Copie acordul comitetului executiv al asociatiei de locatari şi al vecinilor direct afectati (de sus, jos, stanga, dreapta apartamentului), daca spaţiul se află într-un imobil cu mai multe apartamente.
- Declaraţie pe propria raspundere a reprezentantului legal privind existenţa dotarii minime necesare funcţionarii cabinetului de medicină dentară la data depunerii dosarului.
- Copie după dovada ca administratorul societăţii este medic sau 1/3 din membrii Consiliului de Administratie sunt medici (diploma de licenţă), acest lucru trebuie prevazut în statut sau în actul aditional)
- Copie dupa certificatele de membru CMSR pentru medicii care lucreaza in societatea medicala.
- Copie după regulamentul de organizare şi funcţionare a cabinetului prin care să se ateste independenţa profesională şi dreptul de decizie al personalului medical (conform Codului Muncii)
- Copie dupa fişele posturilor medicilor dentişti prin care să se respecte competenţa profesională a specialităţii (conform Codului Muncii)
- Programul de lucru al cabinetului, semnat şi ştampilat de conducerea unităţii
- Plata taxei de avizare se achita la casieria CMSB la data depunerii dosarului;
- Copie dupa “asistența de specialitate “eliberata de Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti
